Copyright © 2024 Zenyth Pharmaceuticals.
Toate drepturile rezervate.
Pachet promoțional Hyaluronic Acid with Collagen Complex
Imaginile produsului sunt cu titlu de prezentare și nu creează obligații contractuale.
Pachet promoțional Hyaluronic Acid with Collagen Complex
85,00 lei
Poți salva produsul pentru mai târziu. Adaugă-l în lista ta de favorite!
De ce să alegi acest produs:
- Două dintre cele mai iubite ingrediente pentru frumusețea și sănătatea pielii.
- Combinație sinergică cu acțiune benefică pentru piele, păr, unghii și articulații.
- 100 mg acid hialuronic/capsulă pentru o piele hidratată în profunzime.
- 600 mg colagen/capsulă pentru suplețea și elasticitatea pielii.
- Complex de peptide de colagen hidrolizat tip I și III: Fortigel® și Verisol®.
- Menține lubrifierea și mobilitatea articulațiilor.
- Previne îmbătrânirea prematură și reduce ridurile.
- Protejează pielea de efectele nocive ale radiațiilor UV.
- Susține regenerarea și sănătatea părului și a unghiilor.
- Efect antioxidant și de reînnoire celulară.
- Peptide bioactive din colagen hidrolizat de tip I și III (Fortigel®), de origine animală – 300 mg/capsulă.
- Peptide bioactive din colagen hidrolizat de tip I și III (Verisol®), de origine animală – 300 mg/capsulă.
- Hialuronat de sodiu (acid hialuronic) – 100 mg.
- Capsulă: gelatină.
Nu conține lactoză, gluten, soia, stearat de magneziu, îndulcitori artificiali sau aditivi chimici!
Conținut nutrițional | Per 100 g produs |
Valoare energetică | 1517,6 KJ /363,1 Kcal |
Grăsimi, din care
Acizi grași saturați |
0,06 g
0,04 g |
Glucide, din care
Zaharuri |
1,05 g
0,47 g |
Fibre alimentare | 0,37 g |
Proteine | 89,6 g |
Sare* | 0,12 g |
* Conținutul de sare se datorează exclusiv prezenței în mod natural a sodiului.
- Adulți: 1-2 capsule pe zi, între mese sau conform recomandării consultantului de specialitate.
- Capsulele pot fi înghițite care atare sau desfăcute, iar pulberea poate fi dizolvată în apă.
Produsul nu are restricții privind durata de administrare și nu creează dependență.
Atenționări:
- Nerecomandat copiilor, persoanelor cu insuficiență renală sau cu alergie la oricare dintre ingrediente.
- Femeile însărcinate sau care alăptează vor cere sfatul specialistului înainte de utilizare.
Condiții de păstrare: În flaconul original, bine închis, la loc uscat, ferit de lumină și căldură. A se consuma de preferință înainte de data de: vezi pe capac. A se consuma, de preferință, înainte de data de expirare înscrisă pe ambalaj (a se vedea Exp și Lot de pe capac).
Recomandă unui prieten acest produs:
Hyaluronic Acid with Collagen Complex: combină două dintre cele mai studiate ingrediente din domeniul frumuseții
Hyaluronic Acid with Collagen Complex este un supliment alimentar obținut prin combinația sinergică a 100 mg acid hialuronic și a unui complex de peptide din colagen hidrolizat tip I și III, Verisol® și Fortigel®. Produsul contribuie la sănătatea, hidratarea, frumusețea și întinerirea pielii, la regenerarea părului și unghiilor, cât și la menținerea sănătății articulațiilor. Cu ajutorul produsului Hyaluronic Acid with Collagen Complex, îți asiguri o cantitate de 100 mg de acid hialuronic în fiecare capsulă, astfel îți vei putea păstra pielea mereu hidratată, elastică și sănătoasă! De asemenea, produsul conține un complex de peptide din colagen hidrolizat tip I și III (Verisol® și Fortigel®), de origine animală. Studiile clinice au demonstrat că administrarea peptidelor din colagen hidrolizat determină creșterea elasticității pielii cu 7-15%, reducerea ridurilor cu până la 60% și creșterea producției de acid hialuronic în piele, îmbunătățind astfel funcția de „barieră“ a pielii.
Avantajele COLAGENULUI hidrolizat folosit în produsele Zenyth
Pentru obținerea unor beneficii maxime, nu contează neapărat tipul de colagen sau sursa acestuia (bovin, porcin, marin etc.), ci contează ca acest colagen să fie HIDROLIZAT, să aibă concentrații ridicate de PEPTIDE și să aibă o GREUTATE MOLECULARĂ cât mai mică.
-
HIDROLIZA: Colagenul Verisol® este cel mai studiat brand de colagen cu utilizare în domeniul nutricosmeticelor. Producătorul Gelita® este singurul producător de peptide bioactive din colagen specializate pentru un anumit segment de aplicare (nutricosmetice, articulații, oase etc). Gelita® folosește hidroliza enzimatică controlată (ruperea controlată a lanțurilor de colagen) și diferențiată în funcție de destinația dorită. În procesul de hidroliză, molecula de colagen este scindată în particule mai mici pentru a crește biodisponibilitatea, absorbția.
-
PEPTIDE bioactive: Colagenul Verisol® furnizează peptide, care au fost scindate într-un mod în care funcția enzimatică a stomacului nu este capabilă să le reproducă. În compoziția unică de peptide a colagenului Verisol® se regăsesc peptide care conțin hidroxiprolină, despre care se știe că induc creșterea fibroblastelor, cresc producția de acid hialuronic, susținând hidratarea și elasticitatea pielii. Prin comparație, atunci când consumăm gelatină, este foarte puțin probabil ca stomacul nostru să extragă din gelatină peptide care să aibă aceleași proprietăți și același efect asupra pielii ca Verisolul®.
-
GREUTATE MOLECULARĂ: Pentru asimilare optimă, colagenul trebuie să aibă o greutate moleculară cât mai mică. Cu cât colagenul are o greutate moleculară mai mică, cu atât se absoarbe mai repede și direct în sânge. Colagenul Verisol® folosit în produsele Zenyth are o greutate moleculară medie de 2000 daltoni.
Cum te ajută Hyaluronic Acid with Collagen Complex de la Zenyth?
- Hidratează pielea în profunzime.
- Oferă suplețe, fermitate și elasticitate pielii.
- Reduce ridurile prin efectul de umplere a matricei extracelulare.
- Previne îmbătrânirea prematură și apariția ridurilor.
- Are efect antioxidant, protejând pielea de efectele nocive ale radiațiilor UV.
- Stimulează procesul de reînnoire celulară.
- Poate reduce erupțiile acneice și dermatita.
- Protejează părul, îl hidratează și îi redă aspectul natural sănătos.
- Susține regenerarea părului și a unghiilor.
- Asigură lubrifierea articulațiilor, în special în zona genunchilor și a șoldurilor.
- Diminuează durerea și rigiditatea articulațiilor.
Acidul hialuronic: ingredientul-vedetă pentru hidratarea pielii
Acidul hialuronic a fost descoperit în anul 1934, iar din punct de vedere chimic reprezintă o polizaharidă care se găsește în mod natural în țesutul conjunctiv al organismului. În proporție de 50%, acidul hialuronic din corp se găsește în piele, iar restul în ochi și în articulații. Imaginează-ți acidul hialuronic ca pe un burete care poate reține și de 1.000 de ori greutatea lui în apă, păstrând pielea proaspătă, hidratată și tânără. Odată cu înaintarea în vârstă, producția naturală de acid hialuronic din organism scade, iar pielea poate căpăta un aspect îmbătrânit, uscat și își poate pierde din elasticitate.
Care este rolul acidului hialuronic în organism?
Fiind un element indispensabil, acidul hialuronic îndeplinește mai multe funcții în corpul uman. Stimulează producția de colagen. Colagenul este o proteină din piele necesară pentru menținerea fermității și elasticității pielii. Odată cu trecerea anilor, nivelul colagenului se diminuează, ceea ce poate duce la apariția primelor semne de îmbătrânire și a ridurilor. Acidul hialuronic stimulează producția de colagen și elastină, dovedind reale proprietăți antiaging. Hidratează în profunzime. Datorită capacității sale de a atrage și de a reține o cantitate mare de apă în țesuturi, acidul hialuronic este considerat unul dintre cei mai buni umectanți ai pielii. Este folosit în foarte multe produse de îngrijire a pielii încă de la începuturile industriei cosmetice, iar administrarea lui internă este o metodă și mai eficientă pentru a te bucura de o piele hidratată și cu aspect proaspăt. Lubrifiază cartilajele și articulațiile. Așa cum am menționat anterior, acidul hialuronic are capacitatea de a forma legături cu apa. În plus, este prezent în lichidul sinovial al articulațiilor, ceea ce asigură lubrifierea lor optimă. De asemenea, acesta acționează ca un amortizor, o perniță de protecție în interiorul articulației, reducând fricțiunea oaselor în timpul mișcării. Un aport suficient de acid hialuronic poate preveni degradarea articulațiilor și cartilajelor și poate preveni o serie de afecțiuni, printre care osteoartrita. Cicatrizarea mai rapidă a leziunilor. Fiind unul dintre componentele principale ale matricei extracelulare, acidul hialuronic este considerat unul dintre elementele de bază în procesul de regenerare a țesuturilor. Studiile au demonstrat că, în prezența unei leziuni la nivel cutanat, producția naturală de acid hialuronic din corp crește. Prin urmare, aportul de acid hialuronic accelerează procesul de cicatrizare a rănilor, calmează inflamația și grăbește procesul de regenerare celulară, astfel încât țesutul afectat să fie înlocuit cât mai rapid cu unul nou și sănătos.
Beneficiile acidului hialuronic pentru sănătate și frumusețe
Pentru a menține aspectul tânăr, neted și luminos, tenul are nevoie de o hidratare corespunzătoare. Consumul adecvat de apă, produsele de îngrijire potrivite și asigurarea unui aport suficient de acid hialuronic vor face pielea ta să aibă un aspect sănătos și frumos, dar și articulațiile mai puternice. Iată cele mai importante efecte ale acidului hialuronic:
- Menține hidratarea și previne uscarea pielii.
- Are proprietăți antiaging.
- Îmbunătățește aspectul ridurilor profunde.
- Antioxidant, protejează pielea împotriva daunelor cauzate de radicalii liberi.
- Indicat pentru toate tipurile de ten.
- Are efect benefic asupra dermatitei și acneei.
- Calmează inflamația și accelerează procesul de vindecare.
- Asigură lubrifierea și diminuează durerea de la nivelul articulațiilor.
- Reduce manifestările sindromului de ochi uscat.
Colagenul: ingredientul-vedetă pentru fermitatea pielii
Cea mai abundentă proteină structurală din corpul uman, colagenul oferă cadrul principal pentru celulele și țesuturile noastre, oferind structură, rezistență și sprijin în întreg organismul. Acesta reprezintă aproximativ 80% din greutatea uscată a pielii. Pielea folosește aminoacizii din colagen în procesele reparatorii, dar și pentru înlocuirea celulelor pielii și țesuturilor de colagen. Suplimentarea cu peptide de colagen, așa cum sunt cele prezente în produsul Hyaluronic Acid with Collagen Complex, nu crește doar nivelurile de colagen din piele, ceea ce face pielea mai fermă și suplă, ci reduce și activitatea colagenazei, o enzimă care descompune colagenul din matricea extracelulară. Pielea este afectată de o mulțime de factori, dintre care enumerăm dieta, vârsta, radiațiile ultraviolete, modificările hormonale.
Tipuri de colagen
Deși au fost identificate 28 de tipuri de colagen, doar patru dintre acestea sunt cele mai importante pentru organismul uman. Colagen de tip I. Se regăsește în tot țesutul conjuctiv, fiind componenta structurală de bază a matricei extracelulare de la nivelul dermului. Îl întâlnim în piele, tendoane, oase și dinți, fiind prezent în organism în proporție de 90%. Colagen de tip II. Rol esențial în amortizarea articulațiilor și a discurilor intervertrebale, regăsindu-se doar în țesuturile cartilaginoase. Colagen de tip III. Reprezintă componenta de bază a fibrelor reticulare, ce se găsesc la nivelul pielii și vaselor de sânge. Susține structura mușchilor, organelor și vaselor de sânge. Colagen de tip IV. Se regăsește la nivelul pielii, în epidermă, fiind principala componentă a membranei bazale, având rol în formarea și susținerea structurii reticulare a membranelor.
Beneficiile colagenului pentru sănătate și frumusețe
Proteina de colagen are o complexitate ridicată, ceea ce o face să aibă un rol important într-o serie de procese din organismul uman. Deși este o proteină produsă natural de corpul nostru, trebuie să reținem că nivelul acesteia scade pe măsură ce înaintăm în vârstă, de aceea este indicat să mărim aportul de colagen prin suplimente alimentare.
- Asigură fermitatea și rezistența pielii, având efect antiaging.
- Menține elasticitatea pielii și ajută țesuturile să-și revină la forma inițială.
- Joacă un rol însemnat în regenerarea și repararea țesuturilor, prin urmare redă luminozitatea pielii și reduce petele hiperpigmentare.
- Ajută la prevenirea apariției celulitei și la diminuarea acesteia.
- Grăbește vindecarea rănilor de la nivel cutanat, prin accelerarea procesului de regenerare a pielii.
- Menține densitatea minerală a oaselor în parametrii normali, susținând sănătatea oaselor.
- Previne deteriorarea articulațiilor și reduce durerile articulare.
- Contribuie la menținerea elasticității vaselor de sânge și îmbunătățește circulația periferică.
Hyaluronic Acid with Collagen Complex este un supliment alimentar.
Suplimentele alimentare nu înlocuiesc o dietă variată și echilibrată și un mod de viață sănătos! A nu se depăși doza recomandată pentru consumul zilnic! A nu se lăsa la îndemâna și la vederea copiilor mici! Producător/Deținător notificare: Zenyth Pharmaceuticals SRL, loc. Alexandru cel Bun, jud. Neamț, România, tel. 0233.222.203. Notificare la SNPMAPS seria nr. 13723/2020.
Nu ai găsit răspunsul la întrebarea ta? Te rugăm să ne scrii aici și vei primi răspunsul pe email.
Pachet promoțional Hyaluronic Acid with Collagen Complex
Ai o întrebare despre acest produs?
Te-ar putea interesa și aceste produse:
Collagen Pure
Supliment cu colagen de tip I și III Verisol®. Pentru piele, păr, unghii, articulații. 150 g pulbere
95,00 lei
ArtroHelp Forte, 28 plicuri
Formulă nouă, îmbunătățită cu acid hialuronic, pentru reducerea durerii și mobilitatea articulațiilor. Gust de portocale. 5 g pulbere/plic, 28 plicuri.
109,00 lei
Beauty Help Chocolate
Supliment alimentar PREMIUM cu gust de ciocolată, pentru frumusețe din interior. Formulă complexă 9-in-1 pentru piele, păr și unghii. Pulbere pentru shake-uri, 300 g.
189,00 lei
Natalia –
Am folosit produsul, dar nu m-a incantat. Am folosit și produse de la alte firme și am avut rezultate mai bune.
Echipa Zenyth –
Depinde ce rezultate ați dorit să obțineți și în ce perioadă de timp. Fiind vorba despre un supliment alimentar, este nevoie de o cură de 1-2 luni. Rezultatele nu apar imediat, iar dacă este o problemă care a apărut de multă vreme, cu atât mai mult este nevoie de o cură prelungită. Vă mulțumim!
Butnaru Corina –
Foarte mulțumită!
Contu dumitru –
5 stele