12 semne ale deficienței de magneziu
Magneziul este un element regăsit în natură și unul dintre electroliții organismului, fiind al patrulea cel mai abundent mineral prezent…

Crampele musculare pot fi un adevărat coșmar, mai ales atunci când te trezesc în toiul nopții. Denumite popular cârcei, crampele apar atunci când unul sau mai mulți mușchi se contractă involuntar, provocând o durere subită și intensă, ce durează până la câteva minute. Deși pot afecta orice segment muscular, crampele sunt localizate cel mai frecvent la nivelul gambelor și tălpilor. Orice persoană poate suferi la un moment dat de crampe musculare, dar trebuie știut că acestea apar de obicei dintr-un anumit motiv. Pe de o parte, sunt cârcei care intervin în timpul alergării, înotului sau oricărui alt exercițiu fizic, fie din cauza condiției fizice deficitare, fie din cauza suprasolicitării musculare. Uneori, o simplă mișcare greșită ce forțează mușchiul generează o crampă sau o întindere musculară. Pe de altă parte, unele persoane sunt predispuse la apariția cârceilor în mod frecvent, chiar dacă nu practică niciun sport sau nu efectuează nicio mișcare. Crampele apar stând pe scaun sau pur și simplu în stare de relaxare completă în timpul somnului. În astfel de cazuri trebuie avute în vedere cauze interne, la care vom face referire în continuare.
„Prima recomandare pentru pacienții mei care acuză crampe musculare este magneziul”, spune Sarah Thompson, terapeut american, cu competență în acupunctură. Pe lângă suplimentarea cu magneziu este importantă includerea în dietă a alimentelor bogate în acest mineral. Surse bune de magneziu sunt nucile, semințele, ciocolata neagră, legumele cu frunze verzi, bananele, avocado. De asemenea, este esențială hidratarea corespunzătoare: cel puțin 1,5 litri de apă pe zi.
Marine Magnesium de la Zenyth este un supliment alimentar 100% natural pentru susținerea metabolismului și sistemului muscular. Magneziul contribuie la funcționarea normală a sistemului muscular, la menținerea sănătății sistemului osos, la reducerea oboselii și extenuării, la echilibrul electrolitic, la metabolismul energetic normal, la sinteza normală a proteinelor, la funcționarea normală a sistemului nervos și la menținerea sănătății psihice. Toate reacțiile enzimatice din organism, în special enzimele responsabile cu producția de energie, au nevoie de magneziu. Magneziul sprijină transportul electroliților (potasiu, calciu), precum şi al unor nutrienți, prin membranele celulare, contribuind de asemenea la menținerea sănătății inimii şi la reglarea nivelului de zahăr în sânge. Produsul conține magneziu marin, obținut prin calcinarea apei de mare din zona de coastă a Irlandei. Este o sursă naturală de hidroxid de magneziu. O capsulă de Marine Magnesium conține 1000 mg magneziu marin, corespunzător a 330 mg magneziu ionic. Mod de administrare:
Magneziul marin se poate asocia cu D-Ribose, N-Acetyl L-Carnitine şi Coenzyme Q10, cu care acționează sinergic. Mai multe informații despre Marine Magnesium puteți afla de pe site-ul www.zenyth.ro.