Acasă Produsele Zenyth Nou! Când corpul spune NU
Reducere 10%

Nou! Când corpul spune NU

Autor: Gabor Mate. Costul stresului ascuns

Transport gratuit pentru comenzi peste 120 lei.
Pentru comenzi sub 120 lei, transportul costă doar 12 lei.

54,00 lei

Stoc epuizat

Email when stock available

Descriere

Volumul „Când corpul spune Nu. Costul stresului ascuns“, autor Gabor Mate, este o colecție inedită de cazuri reprezentative extrase din practica lui Gabor Mate și dintr-o bogată bibliografie medicală. Gabor Mate ne propune o abordare proprie a legăturii dintre stres și boală, cercetând în profunzime poveștile de viață și psihicul pacienților săi. Îndemnul lui Gabor Mate, o dată cu această carte, este să ne ascultăm corpul, să îi arătăm compasiune și să îl respectăm dacă vrem să fim sănătoși.

Poți să te îmbolnăvești de singurătate? Există o „personalitate canceroasă“? Are cu adevărat putere gândirea negativă? Știm să distingem furia bună de furia rea? Având ca bază numeroase studii științifice și experiența de zeci de ani a autorului, această carte oferă răspunsuri la toate aceste întrebări importante despre efectul legăturii minte-corp în îmbolnăvire și despre rolul stresului în apariția celor mai diverse boli.

Cazuri clinice în care stresul este implicat

În paginile cărții vei găsi exemple interesante despre legătura minte-corp în cele mai diverse boli, de la artrită la cancer, de la diabet la boli de inimă, sindromul de colon iritabil sau scleroza multiplă. Cazurile clinice prezentate de Gabor Mate ne dovedesc că există o legătură între modul în care ne exprimăm sentimentele și bolile reumatice, diabet, scleroză multiplă, bolile inflamatorii intestinale, endometrioză, bolile pielii, bolile autoimune sau Alzheimer.

Motivul pentru care a scris cartea, spune Gabor Mate, a fost „să înfățișez ca într-o oglindă societatea dominată de stres în care trăim, astfel încât să putem înțelege cum contribuim inconștient, în nenumărate moduri la generarea bolilor care ne afectează“.

Principii de vindecare și prevenție

Cartea lui Gabor Mate formulează principii de vindecare și prevenție, desprinse atât din poveștile de viață ale pacienților, cât și din mărturisirile curajoase ale autorului însuși, în calitatea sa de supraviețuitor al Holocaustului.

Printre pacienții săi, ale căror povești se regăsesc în carte, se numără personalități din lumea artei sau sportului: Lou Gehrig (scleroză laterală amiotrofică), Betty Ford (cancer de sân), Ronald Reagan (Alzheimer), Gilda Radner (cancer ovarian), Lance Armstrong (cancer testicular).

Furia și implicațiile ei în boală

Un capitol important este dedicat de Gabor Mate furiei, pentru că, potrivit acestuia, cei care suferă de aceste boli au probleme în a-și exprima furia. „Ei tind să o reprime sau, în cel mai bun caz, o exprimă sarcastic, dar niciodată direct. Totul vine din nevoia timpurie de a construi relația cu părintele, de a lucra la această relație“. Reprimarea emoțiilor și a furiei se asociază în timp cu stres cronic, iar stresul cronic se asociază cu dezechilibre biochimice în organism și, implicit, boală.

Stresul și iluzia controlului

Literatura de specialitate identifică trei factori care conduc în mod universal la stres: incertitudinea, lipsa de informații și pierderea controlului. Toate acestea sunt prezente în viața persoanelor cu boli cronice. „Pentru unii, boala este cea care, în cele din urmă, spulberă iluzia controlului“, arată Gabor Mate.

„Legătura adesea observată între stres, imunitate și boală a dat naștere ideii de „tulburare de adaptare“, o sintagmă a lui Hans Selye. Se susține că reacția luptă-sau-fugi a fost indispensabilă într-o epocă în care primele ființe umane au trebuit să înfrunte o lume naturală a prădătorilor și alte pericole. În societatea civlizată însă, reacția luptă-sau-fugi se declanșează în situații în care nu este nici necesară, nici utilă, deoarece nu mai avem de a face cu aceleași amenințări mortale. Mecanismele de stres fiziologic  ale organismului sunt adesea declanșate necorespunzător, ducând la apariția bolilor“, avertizează autorul.

Cei șapte A ai vindecării

Gabor Mate are și o recomandare pentru persoanele care suferă de cancer: „Ar fi de dorit ca persoanele cu melanom sau alte forme de cancer să își amplifice capacitatea de a inversa procesul malign, prin a le fi oferit ajutor să se înțeleagă și să devină mai blânde cu ele însele și mai tolerante cu propriul model de a face față emoțiilor“.

În acest context, Gabor Mate vorbește despre cei șapte A ai vindecării:

  1. Acceptarea: dorința de a recunoaște și de a accepta lucrurile așa cum sunt, curajul de a permite gândirii negative să ne ajute să înțelegem, fără a-i permite să definească abordarea noastră față de viitor. Acceptarea presupune compasiune cu tine însuți.
  2. Acuitatea: să detectăm semnele stresului în propriile corpuri, să învățăm să citim simptomele nu numai ca probleme care trebuie depășite, ci și ca mesaje care trebuie luate în seamă. Ceea ce propune  Gabor Mate este dezvoltarea conștientizării stărilor noastre.
  3. Amărăciunea: exprimarea furiei este mai puțin stresantă din punct de vedere fiziologic decât suprimarea ei. Reprimarea furiei însă poate contribui la apariția bolii.
  4. Autonomia: oamenii suferă atunci când granițele lor sunt neclare. Analiza lui Gabor Mate duce astfel la ideea că boala însăși este o problemă de stabilire a granițelor.
  5. Atașamentul: atașamentul este legătura noastră cu lumea. Vindecarea necesită și implică deopotrivă recâștigarea vulnerabilității care ne-a făcut să ne închidem emoțional la început.
  6. Aserțiunea: declarația față de noi și față de lume că suntem ceea ce suntem.
  7. Afirmarea: scopul tuturor acțiunilor pe care le facem este să ne ascultăm dorința. „A face acest lucru înseamnă a ne vindeca pentru noi înșine și pentru alții; a nu face acest lucru ne ucide corpurile și spiritele“, arată Gabor Mate.

Boala răbufnește când corpul spune Nu

Acceptare, conștientizare, exprimarea furiei sau amărăciunii, exprimarea autonomiei, capacitatea noastră de atașament, păstrarea relațiilor cu ceilalți, acceptarea că suntem așa cum suntem sunt tot atâția pași de făcut în controlul stresului și prevenirea bolilor. Boala răbufnește când corpul spune Nu.

Volumul „Când corpul spune Nu“ este un semnal de alarmă și o pledoarie pentru medicina biopsihosocială, una dintre cele mai bune căi prin care ne putem elibera de această cumplită afecțiune a epocii noastre – stresul.

Cine este Gabor Mate?

Dr. Gabor Mate este un cunoscut medic canadian, de origine maghiară, specialist în domeniul îngrijirii paliative. Gabor Mate este autorul bestsellerurilor „Pe tărâmul fantomelor înfometate. Prizonieri în lumea dependenței“ (Editura Herald, 2020), „Minți împrăștiate“ (Editura Herald, 2019) și, mai nou, „Când corpul spune Nu. Costul stresului ascuns“ (Editura Curtea Veche, 2021), tipărite în zeci de limbi. Scrierile sale vizează în special traumele din copilărie, dependența de alcool sau droguri și stresul.

Fost editorialist de medicină pentru ziarul „The Globe and Mail“, dr. Gabor Mate practică medicina de familiei. De asemenea, a activat ca medic în îngrijirea paliativă și, cel mai recent, lucrează cu persoanele dependente de droguri din Downtown Eastside, Vancouver. Este de asemenea speaker motivațional.

Recenzii

Nu există încă recenzii.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Nou! Când corpul spune NU”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Produse recomandate

Produse adăugate în coș