Congresul Internațional al Ficatului, Amsterdam

Amsterdam, 24-28 aprilie 2013: Asociația Europeană pentru Studiul Ficatului (EASL) a organizat la Amsterdam Congresul Internațional al Ficatului, cel mai important eveniment internațional în domeniul bolilor hepatice. Au participat peste 10.000 de medici, cercetători, reprezentanți ai asociațiilor de sprijin pentru pacienți, precum și reprezentanți ai unor organizații și autorități europene în domeniu.

Au fost prezentate cele mai noi cercetări și programe științifice în domeniul afecțiunilor hepatice și al impactului acestora asupra calității vieții pacienților, tehnologii noi de diagnosticare și tratament, bune practici și proiecte de conștientizare și prevenire. De asemenea s-au organizat training-uri pentru asociațiile de pacienți, în vederea eficientizării sprijinului oferit persoanelor care suferă de afecțiuni hepatice și a informării publicului general.

În cadrul Congresului, Asociația Europeană a Pacienților Hepatici (ELPA) a organizat seminarii de lucru științifice și de comunicare pentru specialiști și asociații de pacienți, la care a participat și Asociația Pacienților cu Afecțiuni Hepatice din România (APAH-RO), membră a ELPA și a World Hepatitis Alliance. APAH-RO oferă informare, consiliere și o platformă de comunicare pentru pacienții hepatici din România, colaborează cu medici și autorități și contribuie la strategiile naționale și programele de informare, depistare și tratament al bolilor hepatice.

Cu această ocazie, Zenyth Pharmaceuticals a colaborat din nou cu Asociația Pacienților cu APAH-RO sprijinind participarea acesteia la Congresul de la Amsterdam. Zenyth Pharmaceuticals se bucură să contribuie la susținerea proiectelor pentru pacienții cu afecțiuni hepatice din România, iar acest lucru confirmă motto-ul „Mai multă educație, mai multă sănătate!“. Credem în importanța unei informări corecte asupra impactului enorm al stilului de viață și alimentației asupra sănătății, precum și în rolul major al stilului de viață și al informării corecte pentru prevenirea apariției a numeroase afecțiuni, dar și ca ajutor foarte eficient, la îndemâna noastră, în tratamentul acestora.

Vom continua să oferim produse de cea mai bună calitate, sigure și eficiente, informații documentate despre un stil de viață sănătos și de asemenea să sprijinim proiecte care contribuie la îmbunătățirea educației despre sănătate.

,
Articolul precedent
Probiotice pentru rinichi sănătoşi!
Articolul următor
Suferi de colon iritabil? Probioticele te ajută!

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog introdu o adresă email validă.

Meniu